Mi se descheie siretul. Ma aplec. Mi-l leg strans. Pasesc. Imi tarasc adidasii prin praf. E liniste. Ma aud doar pe mine. Ma gandesc. Ii aud ecoul. Ii vad umbra langa mine. Ajung acasa. Urc cateva trepte. Ma chinui sa incui usa. Tremur. Hanoracul meu inca miroase a parfumul ei. Il simt. Il ador. Nu vreau sa mi-l dau jos. Ma bucur de el. Miros si a bere. Imi clatesc ochii. Iau sapunul. Imi frec mainile aspre. Incerc sa ma trezesc. Sunt beat. M-a imbatat cu alcoolul ei. Cu vorbele ei. Cu privirea ei sclipitoare. Ma simt tulburat. O vises cu ochii deschisi. Cant la chitara. Nu am cantat niciodata atat de frumos. Parca m-ar auzi. Si totusi, o simt langa mine. E seara. E destul tarziu. Imi e frig. O vreau aproape. Vreau sa o strang in brate. Sa beau un ceai cald cu ea. Sa ma uit in ochii ei ca prostul. Ea sa rada. Vreau sa o strang de mana. Sa o zgarii. Sa o musc. Sa o iubesc. Sa ii soptesc vorbe. Sa o alint. Iar ea sa imi raspunda cu saruturi scurte. Sa faca sa imi dispara norii. Sa faca se mi se miste perdelele. Sa faca sa imi lase lumina in camera goala, sumbra si intunecata. Sa ma bucur de ea. Timpul. Timpul nu imi permite. Sa ne frigem amandoi cu ceaiul. Un ceai dulce. Dulce. Facut de ea. Ea. O dulceata. Sa stea langa mine pe parchetul rece. Sa imi incalzeasca pielea cu atingerile ei. Sa o gadil. Sa fluieram. Sa ne jucam. Sa copilarim. Sa imi ghiceasca visele. Sa vorbim. Sa ma linisteasca. Sa o chem:
-Patricia… mai fa un ceai.
Iar ea? Ea sa-mi zambeasca. Sa o sarut. Sa faca sa-mi dispara ceata. Sa o rupa in fasii mici. Nu vreau maine. Nu vreau nimic maine.
Mihai. Vreau azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu