îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

miercuri, 30 septembrie 2009

fă-mă orb

Obosit…stau la birou, uitandu-ma si analizant tot ce se afla in jurul meu. nimic special. niste pastile in stanga, un stiloul in dreapta... iar in fata am un teanc de amintiri. ma intind in pat sperand sa adorm curand. ma gandesc insa la tine. ma provoci. imi vine in minte chipul tau de copil, cu acel zambet larg si nevinovat.
sunt pierdut intr-un septembrie tarziu. plin de mistere si de ploi. nimeni nu m-ar intelege. nimeni nu stie ce simt. nici eu nu stiu ce simt. nici eu nu ma inteleg.
azi, cand ai incercat sa-mi vorbesti, te-am oprit si ti-am zis, ca ar fi trebuit sa fiu in pat, sa raman in ceața mea, bolnav si disprețuitor, dar eu? eu eram in dreapta ta, iti ascultam cuvintele rostite cu agresivitate, si pe un ton apasator... (iar eu in timpul ala imi alinam obrazul cu o lacrima sarata, care mi-a ajuns in cele din urmă la buze. și nu, nu era de la vant, ti-am spus.)
te-am lasat sa-mi desenezi pe trup. nici macar nu eram atent exact ce faci, ma gandeam numai la placerea pe care-o provoci in mine, la fiecare noua senzatie pe care ma faci sa o simt.
am fost atat de neglijent incant n-am observat ca tu imi scrii adanc numele tau pe trup, in trup si-n minte.
sper ca intr-un tarziu usa să se deschidă si incaperea sa se lumineaze intr-o secunda. Visul meu urat sa dispara intr-o clipa.

vineri, 18 septembrie 2009

Da?

Azi am văzut cum o stea străbate cerul înegrit. era singura care era în mișcare. cădea. fugea. mergea în spre necunoscut. mi-am pus o dorință. și ce crezi? nu s-a îndeplinit, și nici nu o aștept. o vreau. dar totuși nu mă gândesc la ea. decât în fiecare clipă. e rău. o caut. nu vine. unde ești? unde mi-e aroganța iubirii? nu te găsesc. zâmbesc orice ai zice. nu râd. dar zâmbesc. mă mint mereu singur. îmi e bine. ști? vroiam să fiu ca steaua aia. să zbor. să-mi salut colegele. să trec pe lângă zece luni. și doi sori. să-mi îmbrățișez Luceafărul. să-l văd, doar o dată în viață. și să nu îl mai văd niciodată. să simt cu adevărat că îmi e dor de el. de acel sentiment. milioane de ani... milioane de ani să treacă. vreau să iau foc. vreau să te caut în univers, de nebun, iar eu să știu că ești doar într-un loc. dar eu să fug în continuare de nebun după tine. trebuie să găsesc un capăt al universului. să revin pe partea opusă, să te revăd. încerc. da. voi încerca. promit. te voi căuta pe partea cealaltă. să uit atingerea nisipului. sa-ți uit parfumul. o iau de la zero. încerc să nu te cunosc. să-ți dau din nou un prim trandafir, iar tu să te bucuri. să zâmbești. nu să râzi. să-ți smulg o parte din inimă. să cad cu adevărat pentru tine. să te sărut pasional. să te caut pe ceruri. să ne uităm într-o zi, din nou, la noi, noi doi. să ne uităm la stele. să mi te imaginez cu adevărat lângă mine. să te strâng de mână cum nimeni nu a putut. să zâmbesc cu adevărat cu tine.

cerul minte. eu sunt o stea. iar eu nu mint.

miercuri, 16 septembrie 2009

Ști?

Ști? mă simt inhibat. rătăcit. simt ură în unele clipe. combin munca cu școala, și un sentiment de dragoste cu timpul. mă simt prins de o linie de tramvai, și parcă niciodată nu se va ivi o intersecție, o bifurcație, presimt că o voi mai duce ceva timp tot așa, numai și numai înainte, fără stație.
plec. doar ca să plec. o văd ca să mă relaxez. să mă calmez. fiidcă îmi e dor de ea. am promisiuni de împlinit. i-am promis, i-am promis, și tot i-am promis... parcă nu mai am nici o coajă. nici un pic de protecție. îmi vine să-mi fut una să mă trezesc, să realizez că viața e ca un castel de nisip. diferența e că mie îmi place ploaie. îmi place viața. vreau să mă bucur de ea. dar totuși, tinerețea-mi îmbătrânește cu fiecare secundă. și totuși ceva nu merge bine... parcă m-ar privi. parcă ar fi undeva în stânga mea, și citește tot ce am scris. dar totuși nu vede. sper să nu vadă. scriu fiindcă mă doare... scriu fiindcă nu am curajul să-i spun asta în față. sunt timid. dacă ar fi lângă mine...
să-i simt respirația pe gâtul meu.
să-i simt mâna.
să-i privesc ochii.
să se fi pus în brațele mele.
să o fi strâns de bucurie.
să, da, atunci i-aș fi spus că o iubesc.
atunci îmi permiteam. acum? probabil e prea târziu.
doar atunci.
sunt liceean. nu îmi vine să cred. fac naveta. bilete. stații. fel și fel de oameni. mă bat gânduri. suspans. emoție. rătăcire. dor. dor de casă. dor de mâncare. dor de suc. dor de prieteni. dor de vacanță. dor de ieșiri târzii cu bicicleta prin oraș. dor de bulevard. dor de castane. toate astea mă dor și mă rod pe interior.
i-am promis vineri că o iau de la școală. nu pot. turbez. ce să fac?
îmi e dor de ea...

vineri, 11 septembrie 2009

Si de-as putea

Mana mea stanga o strange pe dreapta ta. O incalzeste. Si are grija de ea.
Eu te strang pe tine in brate. Te incalzesc, si imi doresc sa am grija de tine.
Iar mana dreapta, sta in buzunar, ticnita, rasucita, si zbuciumata, incearcand sa gandeasca la ceea vreau eu sa iti spun. Mana dreapta ar vrea sa-ti mangaie obrazul tau stang. Ar vrea sa te invite la vals.
Si de-as putea sa-ti spun. Sa-ti spun ca-mi plac ochii tai. De ce? Fiindca vad cerul in ei. Doar o mica diferenta: cerul in ochii tai au o tenta verde...
Acum? Acum privim norii, si ne imaginam diferite caricaturi, animale, chipuri de oameni, sentimente. Stam ca tampitii si ne holbam. Iti mai soptesc din cand in cand:
-Uite ce vad eu...
Si parca ar trece un secol... pana sa vad o inima... de cand vroiam. Nu ti-am spus de ea. Dar stiu ca ea exista. O vad. O aud. O si simt. Chiar daca norii nu scot sunete. Si chiar daca norii nu sunt calzi sau reci. In schimb mainile tale sunt reci. Ti le tin in pumn. Iar tu imi raspunzi cu sarutari. Si vroiam sa-ti spun: te iubesc. Acum, cat sunt stapan pe mine, cat ma strangi in brate, cat imi zambesti, cat iti plac pistruii mei.
Mihai. Sunt fericit.