îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

luni, 27 iulie 2009

O noapte.

26 Iulie. Sunt pe strazi. Ma uita la ceas. 22:00 , si pun pariu ca cea la care ma gandesc, nu ma iubeste. Imi aprind o tigare pe frigul aproape aspru. Imi pun gluga in cap. Trec in liniste pe langa strazile Izvoare, Lupeni, Buna-Vestire, Mircea cel Batran si altele, fara sa dau insa de cel pe care il caut.
E aproape ceata. Vin baietii. Sunt baietii mei.
-Salut frate! L-ai gasit?
-Uita-te la mine.
-Nu arati nimic.
-Nici nu trebuie, raspunsul e nu.
-Atunci la treaba.
Toata noaptea am stat in frig, umbland pe strazi, si cu o doza de bere in maneca. Eram 4. El era 1. Daca l-as fi gasit in noaptea aia, nu ar mai fi existat.
Am ajuns pana printre blocurile cartierului Mihai Bravu... In unele zone ne desparteam, mie unul, nu imi era frica, insa ceilalti... o ascundeau dupa o privire fioroasa.
In fata, se vedea un grup de 5 baieti. Noi, eram cu unu mai putin. Am dat din cap toti, fara ca unul insa sa intrebe ceva si ne-am apropiat de ei...
Eram pregatit din toate punctele de vedere... anulasem absolut totul pentru aceasta seara. Sacrificasem multe.
-Ce faceti ma?
-Ne plimbam...
-Daca ne-am fi plimbat si noi...
Si totusi... in ceata aceea care persista, nu i-am dat de urma.

Mihai. Dar stiam ca e pe undeva.

sâmbătă, 25 iulie 2009

Azi?

Azi? Azi am iesit afara. M-am asezat pe o bordura incinsa. In fata mea se afla un vanzator de pepeni. Ma privea. Il priveam. SI-a aprins o tigare. Mi-am aprins si eu. La el a venit o femeie. La mine a venit Patricia. Ma privea. Iar eu? M-am inchis in mine. Ma uitam in jos. Parca admiram nisipul jegos de sub tenesi.
-Mergem in colo?
-ok.
Si ma uitam in alta pare in afara de ea. Iar ea se uita in alta pare in afara de mine. Parca admiram amandoi cladirile gri, incinse si sumbre ce ne inconjurau. Respiram greu. Dar nu stiu de ce. Nu mi se tragea de la caldura. I-am aratat strazile invecinate. Mi-a facut o placere enorma sa stau cu tine. Ma simteam stapan pe mine, si parca, nu eram. Parca cineva imi intorcea capul, de fiecare data cand vroiam sa ma uit la ea. Iar ea? Era … prea frumoasa ca sa o pot admira. Iar eu? Prea fraier ca sa ma lupt cu acea persoana ce ma retinea. Oricum, nu ma puteam lua la lupta cu propria constiinta. Ea? Avea parul roscat… un roscat aspru in razele soarelui, atat de stralucitoare, incat… incat, decat cu umbra o puteam atinge…

Mihai. Sper ca nu a fost doar un vis.

vineri, 24 iulie 2009

Fiecare cu povestea lui.

Fiecare are o poveste de spus. Fiecare are in gand un nume pe care il rosteste in soapta in fiecare seara. Si cu toate astea...
Parca a-si fi intrat in pamant. Eram 3 la o masa. Laura vorbea... o ascultam cu amandoua urechile. Apoi ridicam privirea din josul pardoselii, o priveam, si parca visa ceea ce spunea... parca tot ce zicea prindea viata. Tipic. Ma uitam discret la Patricia, cand ea se uita la Laura. Apoi coboram privirea. Parca nu vroiam sa ma vada. Parca...
Nu stiu.

Mihai. Mai am multe de spus.

miercuri, 22 iulie 2009

Timpul...

Stau intr-o camera inchisa. Lumina nu patrunde pana aici. Am serul de drog langa mine. De o chitara rece imi rezem gandurile sumbre. E intuneric. Pipai cu mana podeaua plina de gandaci. Rostesc de sute de ori:
- Imi e dor de tine...
Buzele imi sunt reci. Mov. Totul imi pare selenar. Pana si aerul pe care il inspir e intoxicat. O lumanare se aprinde singura. Un ceas incepe sa ticaie asurzitor. O umbra se vede ca dintr-un tunel. Calare pe un cal negru. Se tot apropie-se tot apropie.
Nepasator trece timpul...
Se aud cainii. Se aud corbii. Se aud voci. Se aud pasi. (si apoi simt un fior rece...)
E oare vremea sa mor?

Mihai. Inchis in infern.

miercuri, 15 iulie 2009

Poveste de la Paris

Poveste de la Paris

E decembrie. E frig. Umblu pe strazile Parisului, singur... Zapada se lasa usor... Sprâncenele-mi erau acoperite de zapada. Trec pe lânga o florarie... miroase a trandafiri, si apoi admir petalele rosii cazute pe pavajul alb al trotoarului, nu mai vazusem asa ceva. Intru într-un magazin. Pellerin. E cald, îmi e bine, îmi scot manusile si încep a-mi sufla mâinile. Mi le încalzesc, sau cel putin asta încerc. Nu prea am ce admira, nu e muzeu, deci nu stau mult. Ies rapid. În toiul iesirii, usa nu se deschidea. Ma opresc brusc si trag chitara în spate. Si am simtit ceva... am lovit ceva, sau poate pe cineva... Ma uit peste umar. Atunci... Am vazut-o... era frumoasa... avea ochii albastrii aprinsi si chiar daca afara ningea ea era într-o rochie ... o rochie ce numai la Paris poti vedea.
Eu: -Scuze-moi...
Iar ea, fara sa scoata un sunet, înclina capul si zâmbeste discret.
Pân’ la urma ies din magazin, rezem chitara de vitrina unei argintarii si-mi închei siretul de la gheata stânga...
Si atunci, prin dreapta mea, cu parul blond si lasând un parfum îmbietor în urma sa, trecea melancolica si amagita, întorcând apoi capul catre mine si ma saluta clipind des si fluturându-si degetele mâinii. Avea în cealalta mâna o sacosa pe care scria discret Dior, iar mâna ei, era rosie, de parca mai avea putin si îngheta din cauza frigului.
Era frumoasa, era perfecta. Aveam aceeasi directie de mers cu ea, zâmbea, dar nu se întorcea. Zâmbeam, dar nu o strigam. Nu îi stiam numele. Apoi, când ma gândeam eu care e cel mai ciudat nume pe care îl poate avea vre-o fata, ma trezesc cu un bulgare de zapada în fata.
Ea: -Je m’appele Anne-Marie...
Eu? Nu stiam o boaba din franceza ei...
Stateam nemiscat în helanca mea neagra, acoperita de un alb pasiv al zapezii, încercând sa îmi amintesc ce zicea profa de franceza... Uitasem lectiile ei. Uitasem si de frig. Uitasem de tot. Si în departare se auzea sunetul tandru al unui acordeon. Era asa romantic. Si totusi, eu eram un fraier cu franceza mea, chiar nu stiam ce sa îi zic.
Eu: -Hey, you are beautiful, toi modemoiselle, you are so... hot. Chiar daca nu întelegi... Esti asa misterioasa... m-am îndragostit de tine. Si nu stiu cum ss-ti spun...
Ea: -Détendez-vous, comme vous, j'ai tant de choses, même quand j'ai vu dans le magasin et...
Si într-un aer tipic francez, îi admiram rochia batuta de vânt si ochii lacrimati în frig.
Si-mi zâmbea, si-i zâmbeam, apoi, da, cum era de asteptat m-am trezit în patul meu jegos din România, în toiul verii.

Mihai. Fiecare viseaza.

joi, 2 iulie 2009

Prăfuind timpul

E sfârşitul lui iunie. Şi totuşi şi trotuarul e ud. Bate un vânt rece. Acelaşi vânt rece se izbeşte de degetele mele dezgolite ale mâinii stângi cu care îmi ţin cafeaua şi beau mişeleşte. Fluier. Nu am altă ocupaţie. Îmi ies aburi. E frig. Mă... şi totuşi e vară.
Da, şi totuşi e vară... Am fost la sală. Mai am de mers până acasă... se scurge apa pe mine. O picatură îmi ajunge pe ochi. Pupila mi se micşorează şi şe înverzeşte. E ceva anormal. Îmi e frig. Mai sorb din cafea. Mai glumesc cu tovaraşul meu. Amândoi tremurăm însă nu lăsăm să se vadă asta.
-Hey, gogu, eu sunt acum în Hawaii, mă bronzez... 
-Dute mă...
Şi toată apa nu înceta să se scurgă pe picioarele mele... combinaţia perfectă pentru un război cu ploaia: pantaloni scurţi, tricou, freza scurtă şi un rucsac în spate.
Iar după ce am strănutat, am revenit iar la vorbă... despre gagici, bani şi alte chestii. Şi ne continuăm drumul spre casă, fără să ne uităm în urmă.
A tăcut. Mai presus de orice el se gândea la a lui. Aşa că m-am gandit şi eu la a mea. Şi am zâmbit, nu ştiu de ce. Am întors privirea într-o altă parte, că după aia credea că am înnebunit de la ploaie.
Îmi termin de băut cofeina şi arunc paharul într-o curte unde se zbat 2 câini ca în draci...


Mihai. Tot imi e frig.