îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

joi, 25 februarie 2010

Aşa e...

Există o boală...

să iubeşti, 

iar când o faci prea mult,

să-ţi vină să te scufunzi în cadă.


Sau să-ţi pui un ştreang de gât

şi să mori repede...

agăţat de o creangă de pom rupt.

lângă un lac, cu multe lebede.


să nu-ţi pară rău,

îmi pare mie pentru amândoi

am vărsat eu lacrimile

în vocea mea,

lăsă-mi mie patimile.

lasă-mi şi turquoiseul tău,

şi-o picătură de parfum,

şi să ştii, mie chiar îmi pare rău.




sâmbătă, 20 februarie 2010

Viața unui adolescent ( I )

Aveam treabă în după amiaza aia... Duceam o cutie, sau mai bine zis, trei,  cu pizza unui mare mafiot rus. îl cunoșteam... știam chiar și că nu suportă ciupercile. Iar bucătarul care le ambala, de-al dreacu punea multe ciuperci. Nu mă suporta. Nici eu pe el. Mi-am zis într-o zi că el o să fie cel care va duce o pizza cu ciuperci lui Grigoriy. și tot el va fi cel împușcat, fiindcă se zvonea că trebuie să stai acolo, în casa aia imensă, până termină el de mâncat, iar dacă îi place, îți dă un bacșiș baban, dar dacă nu, te va împușca de parcă ai fi fost ultimul câine. În orice caz, am luat cele trei cutii de pizza, le-am rupt sigiliul, m-am uitat atent după bucățele de ciuperci, apoi le-am lipit la loc cu scuipat. Probabil că bucătarul se simțea rău și i-o fi fost jenă să pună ciuperci, sau poate că nu știa cine le livra. Bucătarul avea numele de Luka și era un croat tare nesuferit și îngâmfat.  Am urcat pe scuter, am accelerat la maximum prin străzile aglomerate, și îmi era frică să nu se fi răcit prea mult pizze-le astea lesne. Dreacu a pus magazinul în capătul ăsta al orașului și vila lui Grigoriy tocmai în sud. Drumul a fost lipsit de înjurăturile pe care le ofeream șoferilor. Eram aproape pișat pe mine de frică. Am ciocănit la ușă. Era o casă cu 3-4 etaje și multe mașini scumpe parcate în jurul ei. Mă gândeam că dacă îmi reușește o să scap de datorii, și îmi va ajunge să cinez și cu prietena mea Madeleine . E franțuzoaică, dar e frumoasă atât conta, nu prea ne înțelegeam noi dar... În fața mea apăru un domn, care părea respectuos dar știam că nu era. Era ras în cap, chel, și mare, undeva la 30-35 de ani. Mi-a zis cu vocea lui mai groasă decât mă așteptam: 

-Norocul tău că nu ai întârziat. 

Afară am lăsat scuterul pornit, am zis, ca dacă e ceva fug și direct pe el mă urc. De unde... când am văzut câți oameni erau în casa aia... unii aveau în mână niște pungi albe care semănau cu făina. altul avea niște pistoale, care păreau de jucărie, dar știam că nu sunt.  Domnul acesta înalt, m-a condus până la etajul 1, unde mi-a spus să merg în capătul culoarului. Nu era deloc un culoar, ci un tunel cu multe gratii și multe țigări stine pe jos. Marlboro scriau pe ele. Dar erau o groază de chiștoace. îmi ziceam că oamenii de aici nu mor din cauza pizzei mele ci din cauză că fumează prea mult. Într-un sfârșit, am ajuns în cea mai depărtată cameră. acolo nu pătrundea lumina zilei, erau doar vreo trei neoane și încă două felinare, sau ceva de genul ăsta. Un cuier unde erau puse cam 4 helănci de ploaie, un cățel de rasă din aia mai mare decât mine. Și un domn cu ghiuluri pe toate degetele și cu un paston în mână... Avea o pălărie de care mă apuca râsul. Dar era șmecheră totuși. 

-De când te așteptam tinere! spuse el

-Bună ziua! cu vocea mea speriată. aveam să gândesc în secundele alea cât am gândit în ultimii șaisprezece ani de viață. dacă mă împușca? dacă a rămas o bucată de ciupercă pe pizza, și eu nu o văzusem? dar scuterul mai avea benzină? dar dacă îmi taie gâtul și mama nu va știi niciodată de mine? ce fac? Și atunci i-am întins cele trei cutii și i-a spus unui gardin din ăla:

-Plătește-l pe puști.

În camera aia în care m-a dus mirosea numai marijuana. trecusem pe lângă o masă unde niște ruși jucau ruletă. și toți îmi aruncau priviri mortale. era și mai rău. toți aveau țigări ieftine și tari în gură și pe masă erau pe puțin 2.000 de dolari. tipul care avae scopul să mă plătească mi-a zis să mă grăbesc, iar eu am mărit pasul. am ajuns în sfârșit într-o cameră, sau ceva de genul ăsta, unde erau numai valize și câteva puști. a deschis una din valize și mi-a dat cam 500 de dolari. și mi-a spus:

-Poate spui la cineva ce-ai văzut aici, că dai de dracu! 

Am luat banii și m-am condus singur până la ușă. acolo era unu cu un pistol, care se uita pe vizor din 3 în 3 secunde. și mi-a deschis ușa. scuterul era acolo. însă nu și benzina. benzina era undeva prin atmosferă și m-am simțit prost, că am poluat degeaba. dar m-am simțit prost că aveam să împing scuterul până la prima benzinărie... dar totuși, făcusem toate astea pentru 500 de dolari. erau bani. de 20 am băgat benzină și am plecat acasă. am ajuns acasă, mi-am scos telefonul din buzunar, și i-am dat mesaj lui Madeleine, dar mie îmi place să îi zic Fifi: ”ne vedem la patru jumate la parcul de bronz”. Mama făcea niște piure de cartofi, așa că până îl finaliza mai aveau de trecut încă 30 de minute. m-am dus în cameră și mi-am pitit banii sub tejghea, iar peste tejghea am pus un covor, iar peste covor, un scaun. Nimeni nu bănuia că am atâția bani. Vroiam să îi dau mamei să plătească întreținerea, fiindcă stăteam cam prost, dar n-am făcut-o. Cum tata era plecat în Egipt, eu puteam să îmi fac de cap, fiindcă mama pleca mai mereu la alți bărbați. Nu îi aducea acasă niciudată. se ducea ea în toiul nopții la ei. și mai venea de abia în după-amiază zilei următoare.

Era aproape 15 ceasul, apucasem să mănânc și am plecat. pe jos. am zis să plec mai devreme fiindcă era o zi frumoasă de primăvară și trebuia să profit și eu de ea într-un fel. aveam la mine, o bacnotă de 100 de dolari. m-am dus la magazin, mi-am cumpărat un pachet de prezervative și niște țigări mentol. aveam să fumez una chiar în fața magazinului, fiindcă mamei îi plăcea pireul cu usturoi. iar eu mâncasem, și am zis că va trece până mă voi întâlni cu ea, dar pe dreacu. două țigări mi-au fost îndeajuns. m-am așezat pe o bancă, și am așteptat.

A venit, în sfârșit. cu fix 19 minute întârziere. Avea părul neprins, un tricou alb, o fustă colorată, și știam sigur că nu poartă sutien. avea niște tocuri, dar până la urmă s-a descălțat și a mers cu chestiile alea în mână. ne plimbam, și vorbeam de multe lucruri. i-am povestit cum am dus eu pizza la cel mai de temut mafiot din oraș și nu mă credea. începea și râdea.

A venit seara, iar noi tot vorbeam. Se făcu rece și la amândoi ne era foame. mai aveam, vreo 60-70 de dolari la mine, așa că am decis să mergem la o cafenea, unde avea să ne servească o babă cu niște cheeseburgeri. Apoi pe la 20:30 i-am propus să mergem pe la mine, că nu era nimeni acasă. și a fost de acord. am ieșit din cafenea, cu 20 de dolari mai puțini în buzunar și am plecat. nu înainte să-și fi pus ea chestiile alea înalte care semănau cu sandalele. 

Am mers cam 45 de minute, și eram amândoi obosiți. când am ajuns acasă a trebuit să zgornesc pisicile din casă și sau aranjez păturile din camera mea, pe care nu le mai aranjasem de 2 ani. (și nici nu le schimbasem). am dat cu niște spray, prin cameră, mi-am dat și eu pe gât. am aprins niște lumânări și era perfect. toate astea în timp ce ea era la baie, probabil își dădea cu apă pe față și-și spunea că totul o să fie ok.  a venit, cu același tricou alb, și aceeași fustă colorată și m-a trântit în pat. am întrebat-o dacă e sigură și ea a zis că e foarte sigură. ne-am dezbrăcat amândoi, eu aveam pe abdomen urmele căzăturilor cu scuterul, iar ea, avea niște sâni care erau chiar fermi, poate că din cauză că nu purta sutien, sau nu știu... încercam să fac ce făceau tipii ăia duri din filme, după o după-amiază agitată și plină de acțiune. asta încerca și ea să facă. după ceva minute de săruturi pasionale i-am deschis fusta și i-am văzut chiloții roșii. primi chiloți de fată pe care îi vedeam în patul meu. era doar 02:00. așa că am decis să mergem până în bucătărie să bem ceva, fiindcă mi se uscase gâtul. am găsit o sticlă de bere, dar ea nu a băut. ci și-a făcut un ceai. apoi a început să mă strângă în brațe în bucătăria aia întunecoasă (țineam lumina stinsă ca să nu mă vadă vecinii și apoi să mă pârască mamei). mă strângea din ce în ce mai tare. și mi-a spus pentru prima oară că mă iubește. Acum chiar mă credeam unul din tipii ăia duri de la televizor ce iubește o puștoaică după ce a avut o după-amiază plină de peripeții. Am decis într-un final, după ce s-a terminat și berea și ceaiul, să facem un duș împreună. așa că ne-am dezbrăcat, o clipă stăteam și ne uitam unul la altul de parcă nu mai văzusem așa ceva, dar într-un final am intrat în duș amândoi. picături de apă caldă se scurgeau pe noi. și mi se părea cea mai sexy fată pe care o văzusem. părul i se udase, rujul se ducea, la fel și fardul ăla de ochi... În timp ce îi dădeam cu buretele pe picior a început să țipe de durere și am întrebat-o ce are. ea mi-a spus că acolo are o rană de la fostul prieten al ei, care o bătuse că nu vroia să se culce cu el. dar eu nu văzusem rana, era mult prea mult abur să văd la 30 de cm. ne-am mângâiat amândoi, timp de o oră și jumătate în duș. apoi a venit apa rece și am ieșit amândoi. amândoi ne-am repezit să ieșim pe ușița aia mică și am căzut. eu m-am lovit la cap, iar ea peste mine. m-a întrebat dacă sunt ok. și i-am spus că da. am plecat amândoi dezbrăcați și uzi în spre dormitorul meu. dar nu puteam nici unul dintre noi să o facem. nimeni nu încerca nimic, doar ne sărutam și ne atingeam. mai mult ca sigur puteam să o fac dar n-am făcut-o. Am adormit amândoi dezbrăcați iar dimineață m-am trezit primul și am învelit-o. apoi i-am adus lucrurile și le-am întins pe noptieră. lângă pernă i-am lăsat un bilet:

”Am plecat la livrat pizza. Nu s-a întâmplat nimic azi-noapte. Sper să te trezești. nu vreau să dai ochii cu mama. ai țoalele pe noptieră. și nu-ți mai pune sandalele alea mari că ești la fel de frumoasă și fără. Te iubesc!”

Când am ajuns la pizzerie, și mi-am dat casca (care mă și strângea) jos, mi-am înfipt și mâna în buzunar, și-mi căzuseră prezervativele pe tejghea. Iar un client fidel, care tocmai stătea liniștit cu ziarul la o masă mi-a spus:

-Ai fost ocupat azi-noapte!

iar eu i-am răspuns:

-Dacă ai știi...


(Primul episod).

miercuri, 17 februarie 2010

altfel

Îmi așteptam iubirea târzie

pe-o pajiște pustie

și am simțit că vin vânturi puternice

dar niciodată atât de temeinice.


Și suferința e mare

și e mai rea decât apăsătoare

și nu există iertare

și nici urmă de floare

și nici un strop de culoare...

Iar firea-mi devine nepăsătoare.


Căci buzele tale au devenit reci

și vorbești repede, cuvintele vrei să le-ntreci.

iar tălăngile sună

sub un clar, senin, de Lună.

și tu? ești nebună! 

pentru că...

Asemenea unei corăbii

ce în mijlocul mării se oprește

asemenea unui vulture

ce niciodată nu zâmbește,

amândoi de vânt depind

de vele și pene ce-și întind

amândoi săraci în pustiu

crezând că totul e prea târziu,

dar speranța nu moare

mereu orele sunt trecătoare

asemenea unui tigru ce se ascunde sfios

așa te-ascunzi tu, animal fioros,

stai să vânezi și depinzi de multe

stai să turbezi, printre gratiile sute,

așteptând ca stelele să-ți dicteze ceva

ești decât un copil orfan, ce nimeni nu te va ajuta. 

marți, 16 februarie 2010

Despre el

El era el. Era emoționat. Era rezemat de o bancă, cu picioarele cruciș. în stânga lui era tipa care purta culoarea roșcată în păr. era tipa căreia îi zâmbea din orice. era fata care nu-l făcea să se simtă în largul lui. el se dădea atent la vorbele ei, însă îl cuprindeau fiorii, nici măcar nu știa despre ce vorbește. se pierdea cu firea. transpiră. zâmbea. clipea des. furori. cer albastru. era palid. nu auzea decât mașinile din fața lui. o vedea numai pe ea, chiar dacă nu se uită la ea. iar atunci când o făcu...

leșină...

se trezi la spital. se uită în jur. a stat câteva secunde să realizeze unde e... și-și făcu curaj:

-Auzi... tu, tu mi-ai provocat toate astea, nu, și nu râde. vorbesc serios. nu auzeam decât mașinile, și chiar dacă nu mă uitam la tine eu te vedeam. aveam gâtul uscat, părul simțeam că mi se dezlipește de corp. iar eu? eu părăseam lumea muritorilor și mă țineam cu tine de mână, printre nori, deasupra albastrului acestuia pe care-l vedeam cu toții. Nu știu, dar mă simțeam ciudat, am avut trăiri intense pe banca aceea, acum m-am mai liniștit, doar pentru că am perfuzia asta în venă. crede-mă... simțeam că trăiesc. și nu doar că trăiesc. ci savuram clipa aceea, de 5-10 minute, dar pentru mine. pentru mine timpul parcă ar fi stat în loc. mă uitam la buzele tale cu cuoada ochiului, la tot ce însemni tu. îți vedeam zâmbetul de fiecare dată când clipeam, și-mi simțeam pupilele dilatate. ești mai rău ca un drog...

-Eu sunt Mihai, scuze că nu am făcut încă cunoștiință!

Nicicum

Codrul vestejit tresare

Sufletul tău umbrit dispare.

Rezervele sufletului sunt finite.

Sufletele sunt făcute pentru a fi iubite.

NIMENI nu mă poate înțelege vreodată

MEREU voi fi comparat cu o mare aproape moartă.

FIINDCĂ obsesia mea către tine e mare

si cuvintele ies, din suflet, TEMĂTOARE!

luni, 15 februarie 2010

e-o lumină știrbă


E frig și răcoare
Nu e ploaie și nici ninsoare
Nici un om pe cărare
Nici un suflet oarecare.

E o seară aproape liniștită
Câinii latră, prietena-mi obosită
Stau la masă, c-o cafea
Nimenea, nu mă salută, nimenea.

Oare o-i fi eu amnezic
Oare o-i fi eu un pic patetic?
Nici cum, că e-ntuneric
Nimeni nu poa ' să-mi vadă ochiul perfect sferic.


Numai eu pot vedea
Ce nu vede nimenea
O văd pe Patri a mea
Cum umblă desculță-n pijama...

Negrul ochilor mă izbește
Setea stă și-mi zâmbește
Mi-e somn, dar nu dorm
Încă o ceașcă de cafea-mi torn.

Stau într-o beznă totală
Și sorb din cofeina cea amară.
Doar Patricia ce mă iubește
Și uite, Mihai trăiește.

Premoniție


Venea de la apus

Cu-o sabie-n mână

Și a spus:

 

Îți dăruiesc ce n-ai:

Un cuțit, câțiva galbeni și-o pungă de mălai.

Și dute unde vezi cu ochii

Să nu te oprești, până de oboseală nu-ți ies stropii.

 

Cuțitul să-l folosești

Atunci când vrei să mișelești.

Galbenii să-i dai la nevoiași

Pe care-i vezi din zece-n zece pași.

Și din mălai ai să mănânci,

Zile, ore foarte lungi.

Nici banii și nici mâncarea nu se consumă

Niciodată când faci o faptă bună.

Doar tu o să-mbătrânești

Și n-o să se întâmple asta dacă o să iubești

duminică, 14 februarie 2010

Azi e ziua îndrăgostiților...


Special pentru tine:



Tu mă-nveți să fiu fericit

Atunci când sunt trist și obosit.

Tu ești cea care mă privește mereu

Și-mi spui cu drag că nu-i greu.

Tu ești un prieten adevărat

Tu ești cea cu care-n vis am dansat.

Tu ești cea care-mi zâmbește

Și mereu îmi spune că mă iubește.

Eu sunt cel de care grija vei avea.

Copilul tău, Mihai, care intră mereu

în belea.



Ești caldă, dar mâinile-ți sunt reci

Tu buzele pe obrazul meu-ți treci

Și lași o dâră de parfum senzual

Traversând pe obrazul celălalt ilegal.

Și ochii-ți clipesc

Mie gândurile-mi amorțesc

Tu în continuare mă privești

Si-mi spui, ca un înger, că mă iubești.




Vena-mi pulsează

Ochii visează

Zâmbetu-mi tresare

Când urci tu pe cărare.

 

 Te așezi lânga mine

Sub un măr, unde ne e bine.

La umbra lui stăm și gândim

Lucruri, pe care n-avem curaj să ni le împărtășim.

 

  Cu șezutul pe-o verde iarbă

Cu privirea, aproape oarbă

Te țin în brațe și-ți șoptesc

”o fata ca tine nu mai găsesc”.

 

 Clipești ușor, și-mi amintești

De zânele ce bunica le scotea din povești.

Iar tu ești prima de mine întâlnită

Ce-n copilărie, în gândurile mele, nu era regăsită.

 

 Ne uităm la nori și parcă plutim

Printre ei ne ascundem și ne pitim,

Doamne, și ce mi-ar place să ne rătăcim.











vineri, 5 februarie 2010

Vinerea



Stătea în bucătărie, cu spatele la un bufet și-și sprijinea fruntea de un colț al mesei. se ridică își ducea mâinile în cap și oftă. de mult prea multe ori. buzele-i erau uscate. mâinie prea aspre. figura prea dură. și sufletul prea închis la culoare. clipea rar și regreta. și-a turnat un pahar de apă minerală și bău în sec. s-a dus până la baie, se sprijinea de chiuvetă și se privi în oglindă.

era vineri. iar o vineri tristă.

joi, 4 februarie 2010

visele se contrazic



 Viața-i tristă

iar tu ești un visător

speranța există

ascuns într-un înger păzitor.




timpul n-a trecut

ai mulți ani în viață

și multe de făcut

și-ți șoptești: mereu o să fiu în față.


și niciodată nu-ți iese

viețile-s ca niște mese

de unde visele-ți curg

mereu în lună și amurg.



marți, 2 februarie 2010

timpu-i trecut


făcu milioane de pași până să ajungă la casa aceea. ținea în mână un buchet de trandafiri, mult prea ofiliți. căci timpul trecu. iar el nu sesiză. fata nu mai era acolo, chiar dacă acolo o lăsase ultima oară. el avea ochii înlăcrimați și barba crescută. 

ea? a rămas doar cu amintirea.