îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

vineri, 6 martie 2009

În umbra stiloului...

Un om uitat de Dumnezeu
Cu mintea sumbră mai mereu.
Ochii vineți, tentă albastră
Simplii ca o glastră.
Lumânarea-i pe ducă
Luna de-o mai apucă.
1 Martie de-abia a fost
O nouă viață fară cost,
Căci primăvara a răsărit
Pământul negru s-a înverzit
O floare ofilită a izbucnit.
Ale sale petale s-au înroșit.
Un cioban cu ale sale oi,
Un tăran uitat de noi,
Un om viteaz, mai ceva ca o statuie,
Se duce, vine, privirea-i amăruie.
Rânduri scrise fără înțeles
Un cioban doar le-a ales.
Un stilou doar le-a scris,
O minte ce le-a unit.


______________________________



Pereți negri, orb oare?
Sau întunericul dă în așteptare?
De ce-i negru pământul?
De ce apa-i ca vântul?
De ce lumina nu mai vine?
De ce oare doar la tine?

______________________________


Al său stilou începe a scrie...
O cafea-și duce în sufragerie.
O pauză ia, una mica.
Începe a vorbi la-o-adică,
Cu a sa pernă,
A lui iubită!
-Ce faci scumpa mea, îți e frică?
-Nu, sunt doar un pic obosită...
O strânge-n brațe și-i șoptește:
-Pe al meu umăr, odihnește.

______________________________


Un copil orfan, stând în gară,
Mila oamenilor să ceara...
Supus chinurilor
În depoul trenurilor,
Unș-pe ani dacă are...
Având un frate un pic mai mare...
O conservă pe zi dacă apucă,
Și o pâine încearcă să aducă.
Hainele-s murdare,
Amintirea-i o scăpare.
Târându-și ale sale ghete,
Mari, prăfuite și discrete
Merge ușor - ușor,
Dar își șoptește - trebuie să mor...
-Cum să mai rezist?
Și-o lacrimă izvorăște din ochiul trist...
-Cum să mai rezist oare?
-Până și sufletul mă doare.
-Cum să mai rezist?
Și-apoi vocea i s-a stins...

______________________________


La margine de pat, se sprijină o poză.
O amintire, o veche fostă.
Dar încă-n inima mea
Simt ceva, inexplicabil pentru ea.
Mă ridic, o șterg, scârțâie podeaua,
Mă întreb...”cine-i fata aia?”
Și dintr-o dată îmi apar,
Amintiri, sentimente, avatar.
O simplă fată, nu și pentru mine,
Ceva ancorat în suflet, oare de cine?
De mine sau de tine?

______________________________


Pe masă văd un bilet...
O semnătură și un cuget.
Te strig, dar nu răspunzi
Țip, măcar ecoul să mi-l auzi.
Degeaba... ești plecată!
Nu vreau să citesc, las-o baltă!


______________________________


Sunt un fluture venit din amintire
Ca să mă scald în a ta privire
Un fior de gheață, sufletul rece,
Dar în a ta splendoare, totul tace.
Te văd departe-n zări venind,
Te-apropii și-mi spui șoptind
Că dragostea e un venin.
E acel venin binefăcător
De care, fără de el era sa mor
Și dragostea de n-ar mai fi,
Pământul negru s-ar roti.

ultima - publicată în revista școlii - greșeliile îmi aparțin.