Vin de la o bere cu băieții. sunt destul de conștient să îmi dau seama că va începe o ploaie macabră. Peste 5 minute, ploaia se ivește. alerg. arunc din mers o țigare neterminată. simt stropii. stropii de ploaie ce se ivesc pe umarul meu. tricoul-mi roșu. la fel și fața. si nu se trage de la bere. ci de la răcoare ce se lasă ușor ușor. iar ea? răcoarea, se face simțită după fiecare pas. se întunecă.
O sun. îi spun că plouă. (ploua chiar foarte tare). eu? eu mă rog de ea să vină. ea? ea vine. vine? vine și ploaia odată cu ea. ea? ea nu mai zâmbea când am întâlnit-o. îi era frig. probabil mai frig decât un câine ce stătuse toată ziua în apă. ea? a zâmbit. de ce? nu știu. mi-am aruncat hanoracul vișiniu-închis în spre ea. i l-am întins. i l-am oferit. l-a acceptat.
-De când așteptam eu o ploaie din asta...
Iar ea? ea continua să zâmbească. probabil nu îi mai era rece. mie nu îmi era. și chiar dacă mi-ar fi fost nu a-și arătat. eu? eu mă încălzeam din vorbele ei. ea? ea se încăzea datorită hanoracului meu aproape ud. aproape fleașcă. eu? eu zâmbeam la ea. eram bucuros. mă plimbam prin ploaie. și nu mă plimbam cu oricine. mă plimbam cu ea. ea? ea însemna foarte mult pentru mine. mai ales în acel moment de răcoare.
-Uite, vezi, e răcoare, nu mai e zăpușeală. E perfect!
ea? ea se uita cu o privire drăguță, firavă și neînsemnată la mine și parcă rostea în gândul ei:
-Mă, dar plouă!
eu? eu continuam să merg. pe o linie aproape de gheață. nu aveam umbrelă, dar nici nu îmi trebuia. ea? ea arăta așa hidos în hanoracul meu. gluga îi acoperea părul roșcat, ochii verzi-căprui, zâmbetul acela, de care nu poți să nu te îndrăgostești. pășeam din băltoacă în băltoacă. o țineam strâns de mână. o mai sărutam din când în când. îmi plăcea să vorbesc cu ea. ploaia se oprise, dar în continuare era rece. rece-mi era și mâna. mâna ei? simțeam cum se încălzește din secundă în secundă. eu? eu continuam să o sărut. și țin minte că mi-a spus:
-Puți a bere.
Mihai. Mai vreau o ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu