(notă: Morgen - se citește Morgăn)
E o cioară, Morgen își are numele,
Și când zboară, zboară cu sutele,
Și se duc, au un lider nebun,
Un corb, care parcă sub cioc are-un tun,
Nimic nu-i stă-n cale,
Călătorește-n fiecare punct ce-l vede-n zare.
Dar Morgen asta e tare haioasă,
Are și clipe când e furioasă,
Odată stătea pe-o stalactită,
Iar amica ei, Teo, pe-undeva pitită,
Și trebua s-o găsească
Și-a căutat-o, o-ntreagă iarnă românească.
Dar are suflet bun cioara
Așteaptă să se-nmulțească, atunci când vine vara.
Dar trebuie să se-nmulțească nu glumă,
Au avut pierderi mari în Haiti, și încă tună,
Le-au luat valul direct din copaci
Degeaba urlau ”cra-cra-cra” ca-n draci.
Nimeni nu le-au înțeles,
Toți și toate cu moarte s-au ales.
Și Morgen ascultă,
De la o prietenă d-acolo, ce-i pe ducă:
-Cra-cra-cranii sunt înșirate
Pe străzi, aproape în asfalt băgate,
Atât de mare a fost apa
Și te-apucă o emoție... din aia... dar tot degeaba.
Și scuză-mă, să nu fiu indecentă,
Dar populația-i proastă, e dementă...
Oamenii proști de-ar găsi un garou,
Și l-ar lua cu ei în birou,
Și l-ar pune-ntr-un tablou,
atât de fraier e un om, un bou,
Tot noi ar fi trebuit să fim cele,
Care ajută când sunt măcele.
Noi ciorile, ce vedem de sus.
Noi ciorile, ce știm cu adevărat
ce-i ăla un apus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu