O zi de vara. Miercuri. Cerul se inegreste. Parca plange. Parca ar plange de durere. Parca niciodata nu a inceput o ploaie in acest fel. Parca ar cadea stele. Stele albe de cristal. Doar eu vad asta. Oamenii din jurul meu nu. Nici cainii ce latra. Nici cei 2 indragostiti din dreapta mea. Nici doamna din spate. Nici fata din stanga. Toti isi cuprind umbrelele deasupra capului, lasand toata apa sa curga pe mine. Astept. Astept la un semafor. Astept. Si pe cand astept, trece o masina... Aia mai imi lipsea. Sa ma stropeasca. I-am multumit in gandul meu... Ridic privirea in sus. Imi dau sapca jos. Imi focalizez pupilele, si las apa sa mi se scurga pe vene. Pe piept. Pe fata. Si pe abdomen. Imi dau tricoul jos, fiindca nu arata decat a o carpa. Il storc usor, si ingan ritmul picaturilor, ce seamana a o melodie de vals. Se face verde. Pasesc pe zebra... O zebra ce parea a fi Dunarea... Parca a-si merge pe apa. Peste tot numai apa. Dar chiar peste tot. Intru pe bulevard. Biciclistii alearga pe pista ca la maraton... Si imi imaginez. Cat de romantic ar fi sa fiu cu ea pe sub castanii bulevardului. Cand ploua. Cand pot sa o sarut. Cand nu se uita nimeni la noi. Cand puteam sa ne plimbam faca nici o grija. Cand pot... Voi putea eu. Astept urmatorul potop de stele albe de cristal. Il astept. O voi suna:
-Ce faci? Hai cu mine pe bulevard.
-Ploua!
-Nu conteaza. Asta imi doresc!
Sper ca va veni... nu ne vom ascunde sub nici o umbrela. Ne vom permite sa traversam pe rosu. Puteam numara picaturile impreuna. Ii pot sterge suav picaturile de pe obraz... Am sta ore intregi. Ore intregi, caci nu voi auzi ticaitul ceasului. Vreau sa simt parfumul ploii. Vreau sa simt si parfumul ei in ploaie. A-si saruta pentru prima oara pe cineva in ploaie. A-si strange pentru prima oara pe cineva in brate... Cand ploua.
Mihai. Astept ploaia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu