îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

marți, 31 august 2010

Nedelimitat


          


           Mi-am bandajat capul și l-am ascuns în interiorul unui canal în ideea de a fi luat de următorul cetățean catalogat drept aurolac. 

           Apoi mi-am întins pătura liniștit și am băut o bere cu curu', admirând o carte de vizită a unui psiholog nebun fără o mână. Excludem ideea de viață ca o plimbare spre somn a lui Blaga. (Blaga mi se pare un papuțoi îmbrăcând cravate). Concluzia duofilmului care îmi aruncă negii departe este că îmi intră în sânge și mă înnebunește. La fel cum mă înebunește gândul să fac sex cu 2 prezervative în același timp. 

          Bun, atâta tam-tam în corpul meu peticit doar în ideea de a-mi șterge ochii, de mult uitați odată cu capul, a-mi pune ochelarii de soare, mâinile adânc înfipte în coapsa unei fete și să-i spun: Nu exist, dar dacă tu nu erai, eu aș fii existat și ăsta e cel mai umilitor lucru posibil. Să exiști într-o lume de monotoni.  







2 comentarii:

  1. Sau, cum spune studentul Raskolnikov al lui Dostoievski, oamenii se împart în două categorii:cei obişnuiţi şi cei deosebiţi.Cei deosebiţi sunt foarte puţini, lor li se îngăduie cel mai mult, sub pretextul că au un cuvânt "nou" de spus.Cam aşa şi în cazul tău.

    şi acum ca să fiu puţin răutăcioasă:D
    dacă te înnebuneşte gândul să faci sex cu 2 prezervative în acelaşi timp, înseamnă că nu ai încercat fără.altfel le-ai urî.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut . Te intereseaza un link exchange cu http://programdemodificatpoze.info/ ? Daca da , ne poti trece - Program de modificat poze si apoi sa lasi un comentariu pe blog sau sa trimiti un mail la sunt_bloggerul_ro@yahoo.com cu link-ul si numele cum sa te trecem . Sper ca o sa accepti colaborarea . O zi frumoasa in continuare

    RăspundețiȘtergere