Azi noapte nu am dormit. Mi-am mintit mama, prietena si niste colegi, ca mi-a fost rau. Nu, nu mi-a fost rau.
Pur si simplu stateam, cu ochii lacrimati si ma uitam pe tavan. Fara sa clipesc. Ciudat. Nu imi era somn. E la fel ca si cand ai vrea sa dormi dar nu poti. Si nu poti sa dormi atunci cand incepi sa te gandesti ca vine Craciunul. Cunosti sentimentul acela, cadouri, distractie, brad, beteala, zapada, sanie, patinoar, manusi, abur, imbratisari multe, ceaiuri calde. Da, si mie-mi place sentimentul asta, pur si simplu il ador. Sunt om, e normal. Dar visez totusi ca iarna aceasta nu voi fi la fel de fericit ca si in celelalte. Iarna am inceput-o prost. Nu voi astepta nimic sub brad. De abia mi-am permis niste haine. Prietenilor le-am spus ca sunt noi, dar nu este asa. In fiecare zi am incercat sa-mi creez o rutina, ca nimeni sa nu-si dea seama de gandurile mele. Merg in fiecare dimineata in aceeasi statie, salut aceleasi persoane, si plec. Iar dracu mai stie cand ajung acasa. Nu-mi place acasa. Nu am chiar nici un sentiment cand stau in camera mea. Mereu jegoasa. Mereu aceeasi.
Si intr-o zi ma suna Marcel:
-Ne vedem luni, seara, pe acelasi bulevard, pe aceeasi banca.
-Dar stai...
Si a inchis.
Dar, nu stiu cum dracu, amandoi ne gandeam la aceeasi banca, pana si ora ne-am nimerit-o... aproximativ 18...
Era intuneric, pot spune ca era frig. Tremuram. Iar el, cu aceeasi tonalitate a lui, specifica, mi-a spus:
-Poftim foaia asta. Scrie aici tot ce ai mai frumos de scris despre ea.
Iar foaia asta sa i-o dai atunci cand consideri tu ”un moment perfect”.
-Nu prea sunt multe de scris!
-Dar tu scrie.
Iar eu imi tot spuneam, ca tot ce am mai frumos, nu sunt decat niste ganduri la care doar visez.
-Tu mereu ai visat?
”Da, mereu am visat sa o intalnesc. Mereu am visat fata aceea din colt de bulevard care sa ma astepte, muscandu-si buza. Stii cat am visat ca voi visa cu ea? Nu, nu stii, fiindca nimeni nu isi poate da seama, numai eu, numai eu stiu, cat imi e de draga. De fiecare data incerc sa nu ii spun ca m-am gandit toata ziua la ea, fiindca daca i-as spune zilnic, s-ar plictisi, asa, mai bine nu ii mai spun nimic. De fiecare ma fascineaza ochii ei, si vorbele ei. Ah, vorbele ei...
Fiecare propozitie se face uitata, fiindca mereu vine una mai interesanta. Si mereu ma strange in brate. Eu nu o strang niciodata.
Mereu imi vorbeste despre Mihai, iar asta ma enerveaza. Cel mai mult. Mereu incerc sa schimb subiectul. Dar mereu imi place de ea. E singura care reuseste sa ma induioseze doar cu privirea. Ea e singura care-mi strange obrajii reci si-mi spune ca sunt frumos. Iar eu nu fac asta niciodata.
Incearca sa ma inteleaga, oricat de complicat a-si fi eu. Si reuseste, chiar daca nu arata, ea ma intelege pe deplin de fiecare data, dar se preface ca nu ma intelege, doar ca sa fiu eu fericit, eu oricum stiu ca-mi citeste gandurile.
Mereu venim pe aceleasi strazi. Stiu ca daca a-si incerca sa fac o schimbare, ar fi de acord. Dar, nu, eu mereu am rutina mea, doar ca sa nu-mi arat nelinistea.”
-Dar o iubesti?
-Nu! Pot spune ca o ador!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu