îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

marți, 22 decembrie 2009

Priveşte-mă!

-Lasă uşa!
-Lasă-mă să plec
-Nu, nu pleci nicăieri
-Lasă-mă domne în pace
-Calmează-te!
-Nu, nu mă calmez
-Nu mă lasă aşa...
-Ai un bilet în bucătărie, citeşte-l şi lasă-mă
-Nu, nu vreau să-l citesc, vreau să rămâi cu mine
-Scumpule, nu mai stau cu tine, pur şi simplu m-am săturat
-Eşti singura mea prietenă, nu pleca, te rog
-Nu, nu sunt singura. Te urăsc!
-Mă doare.
-Nu mai are rost să îmi zâmbeşti
-Credeam că sunt totul pentru tine
-Nu, nu eşti şi nici nu ai fost. Mi-ai provocat numai probleme. Nici o clipă nu am fost fericită când am stat cu tine
-Dar eu mereu am încercat să-ţi ofer răsăritul
-Şi nu, nu ai reusit
-Dar am încercat
-Auzi, dute şi ia-ţi o sticla de vin şi relaxează-te
-Dar nu vreau să se termine aşa
-S-a terminat deja
-Pune-mă să dau timpul înapoi, şi-o voi face
-Fiecare pe drumul lui, nu există rezolvare
-Nu mă face să-mi omor gândurile
-Omoarăţi-le, aşa cum şi tu mi le-ai omorât pe ale mele
-Dar nu mai urla
-Urlu, fiindcă asta meriţi
-Şi eu care mă gandeam că te iubesc
-Mă iubeşti pe dracu. Tu niciodată nu m-ai înţeles.
-Ba eu mereu te-am înţeles
-Atunci înseamnă că eu nu te-am înţeles pe tine. Eu de fiecare dată când îţi spuneam că ţin la tine, erai indiferent, şi mă priveai cu ură. De parca nu îţi păsa
-Ba îmi păsa
-Nu insista, fiindcă aşa e, în fiecare seară am cedat, şi am zis, las` că îi trece. Şi uite, nu ţi-a trecut nimic. Eşti un nebun. Un prost care nu ştie să aprecieze nimic
-Nu, nu am avut nimic niciodată
-Ba, mereu ai avut ceva, parcă trăiai într-un vis, separat de realitate, acolo, în lumea ta, în care eu nu prea existam.
-Dar ţi-am oferit tot ce am putut
-Nu! Cred că eu am oferit tot ce am putut ca proasta
-Nu vorbi aşa
-Sunt o proastă care mereu te-a ascultat, şi care mereu te-a înteles, asta sunt, iar eu cu ce m-am ales? Cu ce? Spune-mi?! De ce mă faci să plâng? De ce mă faci să mă umplu ură? De ce mă faci să neglijez totul în favoarea ta? Spune-mi!
-Fiindcă mă iubeai
-Da, ai perfectă dreptate, poate că te iubeam, poate că te iubeam prea mult. Acum însă… nici măcar nu vreau să te mai văd vreodată, ai mult prea mult venin în tine. Nu vreau să mai ştiu cine eşti. Nu vreau să ştiu că ai existat vreodată. Nu mai vreau să stau în preajma ta. Nu vreau să mai ştiu cum zâmbeşti. Dispari din calea mea.
-Priveşte-mă!
-Nu, sunt satulă să te privesc.
S-a încalţat, a trântit uşa şi a disparut în viscolul ninsorii. Pentru totdeauna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu