îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

duminică, 1 noiembrie 2009

Daniel

Daniel este un baiat modest, asta spune mereu...
Daniel mananca in fiecare dimineata covrigi de la acelasi magazin din colt, cu 3 trepte, o bara si o vanzatoare batrana. Daniel isi bea singur cafeaua de dimineata, in a sa bucatarie mizerabila. Daniel nu are gheozdan, el are sacosa. Lui Daniel nu are ce sa ii sune in buzunar, nu are telefon mobil la fel ca ceilalti adolescenti. Lui ii vibreaza decat maruntisul adunat cu greu. El sta intr-un apartament cu 2 camere, inguste si mici, dar mie-mi spune ca-i sunt de ajuns. Lui Daniel ii place cartea. Are o biblioteca uriasa unde-si tine colectia de „citite si jalnice” iar sub pat „pe alea bune”. Majoritatea copiilor de varsta lui tin diverse reviste pe sub paturi, insa el, pune cartile, bune, pe care nu vrea sa le mai citeasca inca o data si pentru a-i sustine arcurile patului.
Daniel nu are prietena, nu fumeaza, nu iese la bere cu baietii (chiar daca este invitat), nu are televizor (el afirma mereu ca nu si-ar pierde timpul cu baliverne si in plus l-ar costa destul de mult intretinerea), nu da banii decat pe pixuri, caiete , coli, acuarele, si covrigi.
Daniel nu are ceas, mereu se orienteaza dupa fetele oamenilor. Atunci cand cei din jur sunt fericiti inseamna ca e tarziu, si au iesit de la munca, iar atunci cand sunt tristi, e dupa-amiaza, fiindca mereu spune ca: „oamenii tristi ies din casa doar ca sa-si plateasca facturile iar asta se intampla mereu dupa 12”.
Daniel ia in fiecare zi acelasi autobuz in drum spre scoala, intalneste aceeasi oameni mereu si niciodata nu sta jos, el considera ca: „omule, atat timp cat nu am griji pe cap, nu ma apasa nimic pe picioare”.
Daniel e mereu vesel, chiar daca in interiorul sufletului e trist. Ascunde asta. Ascunde faptul ca tatal lui a murit calcat de tren acum 7 ani, nu arata nici o durere. El se descurca. Mereu se aranjeaza, doar-doar sa se uite o fata dupa el, dar el nu recunoaste: „intr-o societate trebuie sa fi normal, iar eu doar ma aranjez, nu fac nimic altceva.” Daniel e baiatul din ultima banca, care in fiecare pauza nu face alt ceva decat sa deschida caietul si sa repete, bineinteles, cu covrigii langa el.
Daniel recunoaste, fara nici un pic de rautate, ca zilele de Craciun, din ultimii 4 ani nu au insemnat pentru el decat niste zile geroase si la fel de normale ca si celelalte.
El primeste cadouri doar de la matusa sa din Spania, iar asta se intampla doar atunci cand ea isi mai aminteste de el: „zilele trecute, Mihaie, am primit un penar si cateva creioane noi” – iar el e fericit. Fericit pentru faptul ca cineva s-a gandit la el.
Daniel se apropie de varsta de 16 ani, insa e mult mai matur decat pare, stie sa spele vase, sa calce, de fapt, el spala vasele si el calca, iar de fiecare data cand il iei prin surprindere iti raspunde: „nu faceam decat sa invat cum sa calc si cum sa-mi spal vasele.”
Pe Daniel il poti recunoaste usor, il gasesti in fiecare zi in statia de la Hale, in jurul orei 15, imbracat in acelasi haine, cu o sacosa in mana, zambaret si mereu cu mainile in buzunar.
Daniel spune despre el ca atunci cand va pune la loto, va fi singura persoana care joaca doar o singura data si castiga. Insa, el mai spune, ca pastreaza bogatia pentru mai incolo, banii nu ii aduc fericirea momentan: „nimic pe lumea asta nu ma multumeste mai mult decat gandul ca mereu sunt intr-o permanenta schimbare.” Si da, are ambitie.
Daniel e talentat, in fiecare zi lucreaza la cate o icoana noua. Iar in fiecare saptamana doneaza cate 3 la biserica de langa el. Daniel e credincios. Daniel crede in puterea Lui Dumnezeu. Daniel nu prea vorbeste despre viata lui si nici nu judeca viata altora, el este mereu de acord cu ceea ce spui. Iar daca nu-ti raspunde, inchide ochii si da din cap.
Intr-o zi, Daniel urca scarile pana la etajul 4. Ajunge in fata usii sale gri, scoate cheia gafaind si intra linistit in casa. In asa numita sufragerie o gaseste pe mama sa moarta. (asta se intampla in iarna anului trecut).
El spune ca s-a intoxicat cu monoxid de carbon si ca a fost numai vina lui, fiindca a lasat soba aprinsa peste noapte, iar fluxul de gaze a scazut. El plecand la scoala, iar mama lui ramanand acasa, ascultand stirile la radio, pe o canapea veche... (si de aici nu mi-a mai povestit nimic fiindca a intors spatele pret de cate minute si a varsat o lacrima in amintirea mamei sale).

Acum Daniel este pictor. Isi doneaza toate icoanele cu speranta ca macar una sa ii aduca mamei sale ceea ce i-a lipsit din totdeauna. Fericirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu