Poveste de la Paris

Poveste de la Paris

E decembrie. E frig. Umblu pe strazile Parisului, singur... Zapada se lasa usor... Sprâncenele-mi erau acoperite de zapada. Trec pe lânga o florarie... miroase a trandafiri, si apoi admir petalele rosii cazute pe pavajul alb al trotoarului, nu mai vazusem asa ceva. Intru într-un magazin. Pellerin. E cald, îmi e bine, îmi scot manusile si încep a-mi sufla mâinile. Mi le încalzesc, sau cel putin asta încerc. Nu prea am ce admira, nu e muzeu, deci nu stau mult. Ies rapid. În toiul iesirii, usa nu se deschidea. Ma opresc brusc si trag chitara în spate. Si am simtit ceva... am lovit ceva, sau poate pe cineva... Ma uit peste umar. Atunci... Am vazut-o... era frumoasa... avea ochii albastrii aprinsi si chiar daca afara ningea ea era într-o rochie ... o rochie ce numai la Paris poti vedea.
Eu: -Scuze-moi...
Iar ea, fara sa scoata un sunet, înclina capul si zâmbeste discret.
Pân’ la urma ies din magazin, rezem chitara de vitrina unei argintarii si-mi închei siretul de la gheata stânga...
Si atunci, prin dreapta mea, cu parul blond si lasând un parfum îmbietor în urma sa, trecea melancolica si amagita, întorcând apoi capul catre mine si ma saluta clipind des si fluturându-si degetele mâinii. Avea în cealalta mâna o sacosa pe care scria discret Dior, iar mâna ei, era rosie, de parca mai avea putin si îngheta din cauza frigului.
Era frumoasa, era perfecta. Aveam aceeasi directie de mers cu ea, zâmbea, dar nu se întorcea. Zâmbeam, dar nu o strigam. Nu îi stiam numele. Apoi, când ma gândeam eu care e cel mai ciudat nume pe care îl poate avea vre-o fata, ma trezesc cu un bulgare de zapada în fata.
Ea: -Je m’appele Anne-Marie...
Eu? Nu stiam o boaba din franceza ei...
Stateam nemiscat în helanca mea neagra, acoperita de un alb pasiv al zapezii, încercând sa îmi amintesc ce zicea profa de franceza... Uitasem lectiile ei. Uitasem si de frig. Uitasem de tot. Si în departare se auzea sunetul tandru al unui acordeon. Era asa romantic. Si totusi, eu eram un fraier cu franceza mea, chiar nu stiam ce sa îi zic.
Eu: -Hey, you are beautiful, toi modemoiselle, you are so... hot. Chiar daca nu întelegi... Esti asa misterioasa... m-am îndragostit de tine. Si nu stiu cum ss-ti spun...
Ea: -Détendez-vous, comme vous, j'ai tant de choses, même quand j'ai vu dans le magasin et...
Si într-un aer tipic francez, îi admiram rochia batuta de vânt si ochii lacrimati în frig.
Si-mi zâmbea, si-i zâmbeam, apoi, da, cum era de asteptat m-am trezit în patul meu jegos din România, în toiul verii.

Mihai. Fiecare viseaza.