Îmi așteptam iubirea târzie
pe-o pajiște pustie
și am simțit că vin vânturi puternice
dar niciodată atât de temeinice.
Și suferința e mare
și e mai rea decât apăsătoare
și nu există iertare
și nici urmă de floare
și nici un strop de culoare...
Iar firea-mi devine nepăsătoare.
Căci buzele tale au devenit reci
și vorbești repede, cuvintele vrei să le-ntreci.
iar tălăngile sună
sub un clar, senin, de Lună.
și tu? ești nebună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu