Ști?

Ști? mă simt inhibat. rătăcit. simt ură în unele clipe. combin munca cu școala, și un sentiment de dragoste cu timpul. mă simt prins de o linie de tramvai, și parcă niciodată nu se va ivi o intersecție, o bifurcație, presimt că o voi mai duce ceva timp tot așa, numai și numai înainte, fără stație.
plec. doar ca să plec. o văd ca să mă relaxez. să mă calmez. fiidcă îmi e dor de ea. am promisiuni de împlinit. i-am promis, i-am promis, și tot i-am promis... parcă nu mai am nici o coajă. nici un pic de protecție. îmi vine să-mi fut una să mă trezesc, să realizez că viața e ca un castel de nisip. diferența e că mie îmi place ploaie. îmi place viața. vreau să mă bucur de ea. dar totuși, tinerețea-mi îmbătrânește cu fiecare secundă. și totuși ceva nu merge bine... parcă m-ar privi. parcă ar fi undeva în stânga mea, și citește tot ce am scris. dar totuși nu vede. sper să nu vadă. scriu fiindcă mă doare... scriu fiindcă nu am curajul să-i spun asta în față. sunt timid. dacă ar fi lângă mine...
să-i simt respirația pe gâtul meu.
să-i simt mâna.
să-i privesc ochii.
să se fi pus în brațele mele.
să o fi strâns de bucurie.
să, da, atunci i-aș fi spus că o iubesc.
atunci îmi permiteam. acum? probabil e prea târziu.
doar atunci.
sunt liceean. nu îmi vine să cred. fac naveta. bilete. stații. fel și fel de oameni. mă bat gânduri. suspans. emoție. rătăcire. dor. dor de casă. dor de mâncare. dor de suc. dor de prieteni. dor de vacanță. dor de ieșiri târzii cu bicicleta prin oraș. dor de bulevard. dor de castane. toate astea mă dor și mă rod pe interior.
i-am promis vineri că o iau de la școală. nu pot. turbez. ce să fac?
îmi e dor de ea...