Obosit…stau la birou, uitandu-ma si analizant tot ce se afla in jurul meu. nimic special. niste pastile in stanga, un stiloul in dreapta... iar in fata am un teanc de amintiri. ma intind in pat sperand sa adorm curand. ma gandesc insa la tine. ma provoci. imi vine in minte chipul tau de copil, cu acel zambet larg si nevinovat.
sunt pierdut intr-un septembrie tarziu. plin de mistere si de ploi. nimeni nu m-ar intelege. nimeni nu stie ce simt. nici eu nu stiu ce simt. nici eu nu ma inteleg.
azi, cand ai incercat sa-mi vorbesti, te-am oprit si ti-am zis, ca ar fi trebuit sa fiu in pat, sa raman in ceața mea, bolnav si disprețuitor, dar eu? eu eram in dreapta ta, iti ascultam cuvintele rostite cu agresivitate, si pe un ton apasator... (iar eu in timpul ala imi alinam obrazul cu o lacrima sarata, care mi-a ajuns in cele din urmă la buze. și nu, nu era de la vant, ti-am spus.)
te-am lasat sa-mi desenezi pe trup. nici macar nu eram atent exact ce faci, ma gandeam numai la placerea pe care-o provoci in mine, la fiecare noua senzatie pe care ma faci sa o simt.
am fost atat de neglijent incant n-am observat ca tu imi scrii adanc numele tau pe trup, in trup si-n minte.
sper ca intr-un tarziu usa să se deschidă si incaperea sa se lumineaze intr-o secunda. Visul meu urat sa dispara intr-o clipa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu