2:54

Mi-am îmbuteliat gândurile într-o melancolie diesel , le-am legat cu fire de iarbă și am așteptat să le înghită un porumbel firav.

Cunoșteam niște câini husky speciali. Câinii husky ce se temeau de apă. Acum nu mai sunt. Sunt sedați într-un laborator pe undeva pe mica noastră planetă. Camioneta ce i-a transportat s-a răsturnat din cauza unei pisici. Ce ironie. Câinii au ajuns morți la un institut din nu știu ce țară...

Pentru prima oară, folosesc: ”norocul meu”, cel ales de mine știe să zboare.

Va ajunge după mult timp acolo unde îi e locul. Momentan zboară, deasupra privirii oricui și se mai așează din când în când pe câte-un acoperiș. Se transformă în fantomă și mănâncă pe furiș. Întreabă șoriceii cum stă treaba și-și ia zborul. Călătorește în ritm de muzică reggae, chill, și cu o traieectorie destul de ciudată, pentru noi, oamenii. Pentru că noi, nu că nu știm, nu vrem să zburăm.