îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

duminică, 1 mai 2011

2:54



Mi-am îmbuteliat gândurile într-o melancolie diesel , le-am legat cu fire de iarbă și am așteptat să le înghită un porumbel firav.

Cunoșteam niște câini husky speciali. Câinii husky ce se temeau de apă. Acum nu mai sunt. Sunt sedați într-un laborator pe undeva pe mica noastră planetă. Camioneta ce i-a transportat s-a răsturnat din cauza unei pisici. Ce ironie. Câinii au ajuns morți la un institut din nu știu ce țară...

Pentru prima oară, folosesc: ”norocul meu”, cel ales de mine știe să zboare.

Va ajunge după mult timp acolo unde îi e locul. Momentan zboară, deasupra privirii oricui și se mai așează din când în când pe câte-un acoperiș. Se transformă în fantomă și mănâncă pe furiș. Întreabă șoriceii cum stă treaba și-și ia zborul. Călătorește în ritm de muzică reggae, chill, și cu o traieectorie destul de ciudată, pentru noi, oamenii. Pentru că noi, nu că nu știm, nu vrem să zburăm.





12 comentarii:

  1. frumoase piesa si postarea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ba , mie tot imi place cum scrii si cum canti la chitara. de ce nu mi-ai zis ca stii ?:-w
    ne vedem maine la scoala >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. pe un bloc... ah.
    cred că ai nevoie doar de aripi sau de o persoană să te împingă. poţi zburaa ... şi cu pupilele nedilatate!

    RăspundețiȘtergere
  4. frumoasa ideea intru totul.. cat despre zburat, doar cuprinsa in visare si pe-un munte inalt..

    RăspundețiȘtergere
  5. Avem aspiraţia zborului; doar că unii nu au umeri...cine nu are umeri, nu are nici aripi; cine nu are aripi nu are nici visuri.

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.youtube.com/watch?v=UtkV2FUf8dI&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  7. nu prea imi place ceea ce ai spus dar asta e...

    RăspundețiȘtergere