Vera.
Are 11 ani și regretă din suflet că s-a născut aici, în românia. stă în dorobanțu. are ochii perfecți albaștrii, în contrast cu obrajii pistruiați. mama ei a murit acum ceva timp. ea n-a gustat niciodata dintr-o prăjitură dulce. ci doar din cele presărate de amarul vieții. sta, și plânge în așa zisă cameră a ei care nu este mai mare decât lungimea mâinilor tale. tatăl ei este paralizat. ea are prietene dar care parcă sunt dezgustate unghiile și de de hainele ei, câteva cârpe cusute de fratele ei, de 13 ani. alexandru. care muncește din greu cu fiarele și cu bidoanele. Vera îl iubește din inimă pe Star. câinele ei, care o însoțește peste tot, și doarme cu ea. chiar dacă vera are mai mulți purici ca el, câinele nu se supără, ba din contră, o pupă în fiecare noapte, și îi șterge lacrimile, lacrimi parcă de sânge. dar cel mai important e ca o încălzește cu blana lui, mai mult gri decât albă.
în fiecare seară, vera, se roagă cu tristețe: ”Întărește-mă, Doamne, și transformă frica și durerea mea în pace și bucurie. Alungă, Doamne, toate gândurile care nu vin din Tine, Dumnezeul meu, și nici din dreptatea Ta. Coboară-mă în Lumina Ta și mă luminează!”
și mereu, la sfârșit, o roaga pe mama sa să o ajute și să se arate atunci când îi e mai greu.
chiar dacă nu are bani, alexandru, i-a cumpărat unele dintre cele mai speciale cruciulițe găsite la biserici.
amândoi, umblă desculți, cu burțile goale și cu ochii mereu înlăcrimați dar niciodată nu se plâng la nimeni.
Praful pus peste sufletul lor e prea mare.
”Dumnezeu îi va ajuta pe cei ce merită.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu