simplitatea isi ia haine pompoase
Pagini
vineri, 24 iunie 2011
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Numai semne de întrebare.
cineva tot trebuie să mă înțeleagă.
# noi uităm până la urmă, cufundați de banalitățile tragice ale vieții, să fim oameni!
# noi uităm de asemenea ce înseamnă puritatea, brăzdată de mult prea puține ori și închisă, în mintea noastră - în ceaiul tristeții noastre, amestecat cu zahărul pudră, mult prea rafinat pentru a-l simți pe palmele noastre, mult prea muncite, și prea puțin distrate, prea puțin îngrijite, prea puțin fericite.
# noi uităm, în cel mai nefericit caz, ce înseamnă viața.
# dar cel mai important lucru: noi uităm totuși să mergem într-o cafenea și să discutăm.
DE CE?
(nici eu nu știu răspunsul!)
Mi-am umplut încă o dată paharul și am băut sec. SEC! mai sec decât sexul prost de care am parte. mai sec decât uscăciunile deșertului. Fiindcă secul nu e un mister și nici o povară. E doar un moment de reculegere. E ca un masaj franțuzesc. pe care nu îl vrei, dar îl aștepți. E secul din pieptul tău și din părul tău. e secul din țigarea aprinsă pe mansardă dimineața, de care nu ai chef, dar totuși te înduri a o fuma.
E doar sec. și secul e rău.
Wordpress Theme by pixel. Sweet icons by famfamfam. Back to top
Blogger Template by Beta Templates.
2 comentarii:
noroc? e prea puţin spus.
şi norocul ăsta... dacă ar exista cu adevărat, ar fi un monstru.
Simplitatea nu are nevoie de noroc.
Trimiteţi un comentariu