îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

vineri, 21 mai 2010

special



           Mă masturbam în fiecare dimineață cu gândul la ea. La corpul ei. La formele ei.  Apoi aruncam foile cu poezii peste care ejaculam, în stradă, în fiecare dimineață la ora 5.  Târziu am aflat că aveam o admiratoare, o puică de 13 ani ce trecea mereu pe acolo și îmi lua foile.

           Îi plăceau poeziile și credea cu desăvârșire că ele sunt pătate cu lacrimi. 

           Am pierdut firul zilelor de atunci, m-am legat de pat, și mi-am spus că poezia ucide. Parcă sunt înghițit de tone de apă sărată, în fiecare noapte. și nu mai admir decât curvele ce aruncă plictisite crochete la câinii vagabonzi.

            Mă tem că mi-e frică de dor și de tot ce m-așteaptă. 



7 comentarii:

  1. asta a fost wow.
    începutul mi se pare cel mai sincer lucru pe care îl poate spune un băiat,dar mai niciodată nu o face.
    pentru asta,te admir.

    RăspundețiȘtergere
  2. fascinant,atunci.şi da,eşti şi puţin...cum să spun fără să te superi?direct.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si pana la urma? O continuare? Nu de alta, dar incepe bine...

    RăspundețiȘtergere
  4. Direct si sincer.Imi place intr-o oarecare masura sinceritatea asta!:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca ar fi stiut fata aceea ce erau lacrimile ;))...

    Ma bucur ca ti-a placut postul ! Te pup !

    RăspundețiȘtergere
  6. Te-am vazut acum la belgianca si m-am gandit sa arunc un ochi pe la tine. Uite la ce articol memorabil m-am oprit. :)))))
    Bine te-am gasit!

    RăspundețiȘtergere