îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

luni, 10 mai 2010

Cele 4

            Ea era Vara. Care-și arunca florile-n grămezile de zâmbete ale copacilor.

            O urmărea Iarna.  Care știa că nu va atinge nici măcar cu vârful unghiei, o parte din Vară. Niciodată.

            Văduva Toamnă stătea și râdea, sprijinită de un bătrân arțar, ce suspina alături de furnici... 

            Primăvara, mai tânără ca niciodată, începu a vorbi singură... 

-Grea mai e viața mea... Trebuie să mă scap mereu de Iarnă... și-mi reușește... Dar Vara mereu îmi fură comorile, de mine crescute. Trebuie să fac ceva! Trebuie să o înfrunt. 

            Bătrâna doamnă Anotimp, stătea, undeva agățată de visele muritorilor, și le privea. Pe cele 4 fiice ale ei... Ciudatele ei fiice. 

             

             Avea o pălărie galbenă din pai în cap, mustață,  și se găsea într-o căruță trasă de măgari puturoși. Frunzele îl pândeau prin spate și formau spirale, lungi de zeci de metrii. Trecu printr-o pădure unde copacii erau prea triși pentru a-l băga în seamă iar păsările mult prea obosite pentru a zbura. Ajunsese pe un câmp. Câmpul lui. Pe care trebuia să-l supravegheze, fix din ieșirea pădurii, pentru că simțise într-un vis, că aici se va da o bătălie, între 4 forțe. 

            Și-a șters cu bluza albă un măr de-abia înroșit, scos din buzunar. Nu-l mânca. Privea cerul. Era comfuz. Ce căuta el acolo. Și de ce oare cerul e așa roșu în după amiază aceea...

           Stătea, cu capul sprijinit de roata căruței - în mirosul de balegă proaspătă - și cu mulțumirea că avea timp să se relaxeze. Nevastă-sa nu mai zbiera. Iar cei 3 copii nu-i mai cereau în sfârșit de mâncare. Era pentru prima oară când abandonase gospodărie în favoarea unui vis de-al lui. 

           Măgarul cel mic, Ghiță, își ciulea urechile, și dădea agitat din coadă și din copite. Fratele său, Doru, mult mai experimentat, se uita la el cu uimire și îi admira mișcările agitate. De parcă totul ar fi fost o piesă de teatru cu un unic actor. 

           Țăranul dormea dus când cele 4 au coborât pe rând și au atins pentru prima oară un câmp. Un câmp Un câmp ce avea a deveni un câmp de luptă.

          Mai întâi Primăvara, călare pe un unicorn alb, ce le îndemna pe celalte să vină, să se lupte, ca niște adevărate forțe ce sunt. Urla cu toate puterile să coboare toate. și în același timp cu frică se uita în față și-i spunea viteazului unicorn să alerge mai repede - și mai repede-.   Apoi Toamna, cu un toiag negru, ruginit, ce se termina la capăt cu o carapace de broască țestoasă. Urmă Iarna, cu o largă rochie vișinie, ce-i scoteau cei 3 sâni în evidență. Și Vara, cu roșu-n buze, păr și unghii. Avea tatuată pe glezna stângă cuvântul ”victorie” scris în ebraică.

            Când toate 4 au atins câmpul, o undă îl trezi pe țăran, care târziu a observat, că al lui car era de mult departe, iar el dormea, dus, pe covorul de frunze, făcut special lângă un copac. Parcă lumea lui nu mai era. totul era mutat. era gri. întunecat. fum. ceață. și negru. 

             Bătrâna anotimp se uita cum pe Pământul îngrijit mii de ani, se ducea o luptă pentru putere. Era supărată. Dar nu avea ce să facă...

              Primăvara, le-a chemat rând pe rând pe Toamnă, Vară și în sfârșit pe Iarnă:

-Dacă eu, vreau ceva, o vreau fiindcă așa va fi mai bine. Verdele să domine. să nu fie nici frig și nici cald. nici secetă și nici ploaie. 

             Iarna a înghețat-o imediat ce a terminat de spus ultimul cuvânt, dar știa că nu are puterea să o țină mult timp așa. 

- Ajutați-mă, nu mai stați să vă uitați ca proastele!

             Vara o înconjură pe biata Primăvară într-un foc atât de puternic, încât a topit și gheața, i-a ars și chipul, și părul și toate amintirile ascunse-n sufletul ei...

            Toamna o dezlegă de foc, și a pus milioane de frunze să o zgârie, să o facă să regrete că și-a dorit puterea. 

             Iar săteanul, nu avea ce face, privea, neputincios, prin fum, ceață și negru, chinurile Primăverii. 

              

                                         Primăvara a murit într-un final, spânzurată de cele 3 surori ale ei, de un copac magic, ce niciodată nu înflorea, și avea rădăcinile îndreptate în sus. Nu avea sevă și nici viețuitoare înauntrul lui.  Era doar plin de venin brut, aspru. Crengile îi erau cusute cu beton. Primăvara a murit pentru că a încercat să fie diferită. 

          ( Am greșeli, știu, nu mai stau să le corectez.)

            

16 comentarii:

  1. nu conteaza greselile....cnd scrii ceva asa frumos nici nu se observa :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ma bucur ca-ti place si tie:d
    si multumesc ptr felicitarile ptr postare:D
    si multumesc ptr add-ul de pe hi5:D
    si nu-ti mai multumesc momentan ptr nimic:))

    promit ca pe seara o sa te citesc si eu.. pare interesant blogul tau.
    ne mai auzim:*

    RăspundețiȘtergere
  3. De ziua ta o sa ti daruiesc niste puteri.
    Niste super supteri:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Si ziceai de mine ca-s vrajitoare.
    Uite ce-ai putut sa scrii!>:)

    RăspundețiȘtergere
  5. mihay, ce ai vrut tu cu povestioara asta?

    RăspundețiȘtergere
  6. să arăt că primăverile-mi mor. în fiecare an.

    RăspundețiȘtergere
  7. frumos. scrii frumos si matur...
    Dar sa iti scoti din profil "sunt un nimic"... indiferent cat de rahat te simti, indiferent cat de acut crezi asta poate uneori, indiferent daca e spus doar cu emfaza, indiferent daca... "Eu" nu e niciodata un nimic; e un creator, "eu" e cel mai important. "Eu" e cel mai valoros. TU esti intotdeauna valoros. Indiferent cate primaveri mor. La toti ne moare cate o primavara. Uneori zilnic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mihay foarte frumos ai scris,imi place povestioara ta, chiar e interesanta:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut, doresc sa fac un link exchange cu acest blog.
    Blogul meu este

    Adresa :http://justmydesktopblog.blogspot.com/
    Nume: DesktopCars
    si
    Adresa:http://avatareautomessfree.blogspot.com/
    Nume: Avatare Masini Free

    Astept raspuns, cu numele si adresa care vrei sa o adaug .

    RăspundețiȘtergere
  10. FRUMOS...CHIAR FOARTE FRUMOS ,PĂCAT CA NU MAI VISAM CU OCHII DESCHISII .....

    RăspundețiȘtergere