”Hotel Zgomot” - aici stăteam.
Nimeni n-auzea și nici nu vedeau
ca mine răsăritul,
din fire de iarbă...
îmi vedeau doar firele de barbă
atingâng nimicul.
sunt un nostalgic penibil
atins de foame
dar care în continuare
consumă din sticlă vin.
Cel mai ușor e să spui te iubesc,
când nu îl simți,
și ruginești nopțile-n ploaie
ca să devii orb,
și un dependent
de apă,
care să-ți spele gândurile,
apoi să ți le înmoaie,
și tot cu ele, genunchii.
Ia spune-mi...
Unde nu e nimeni?
Ți-am scris doar o parte din negrul meu.
” Aveam să îmi plâng de milă singur la un cocktail rece la o terasă aflată la periferia orașului.
Sunt un veșnic client al stelelor.”
Mi-am pierdut stilul poeziei. (nu că aș fi scris eu așa ceva vreodată).
dac-aş aduna petele negre,
RăspundețiȘtergerenicio noapte n-ar mai fi stăpână
peste întunericul conştiinţei mele...
Unde nu e Nimeni, Mihai? interesantă întrebarea ta!
anna
unde nu e nimeni? asta e o curiozitate triviala si care e defapt o intrebare retorica.
RăspundețiȘtergeredaca fizic nu e nimeni intr-un spatiu anume , considerand multitudinea de oameni si de moduri de a gandi care exista , mental sau emotional peste tot exista o identitate si aici deja se transcende dimensiunea plicticoasa si liniara a spatiului caci emotiv ne intindem cu identitatea in timp
"sunt un vesnic client al stelelor"
asta chiar mi-a placut
Mulțumesc. Chiar te cred în stare după ce am citit mai mutle comentarii de ale tale, să îți dai seama de consonantica versurilor și nu de mesaj. mesajul nu îl pricepe oricine. de obicei el este pricepul prost. foarte prost chiar.
RăspundețiȘtergereCONTINUĂ ASA ...E OK BRAVO...ASA IMI PLACE ..IMI PLACE MULT...
RăspundețiȘtergerebravoooooooooooooo..imi place mult asa
RăspundețiȘtergere