îți las 3 minute să-mi părăsești blogul. 

marți, 31 august 2010

Nedelimitat


          


           Mi-am bandajat capul și l-am ascuns în interiorul unui canal în ideea de a fi luat de următorul cetățean catalogat drept aurolac. 

           Apoi mi-am întins pătura liniștit și am băut o bere cu curu', admirând o carte de vizită a unui psiholog nebun fără o mână. Excludem ideea de viață ca o plimbare spre somn a lui Blaga. (Blaga mi se pare un papuțoi îmbrăcând cravate). Concluzia duofilmului care îmi aruncă negii departe este că îmi intră în sânge și mă înnebunește. La fel cum mă înebunește gândul să fac sex cu 2 prezervative în același timp. 

          Bun, atâta tam-tam în corpul meu peticit doar în ideea de a-mi șterge ochii, de mult uitați odată cu capul, a-mi pune ochelarii de soare, mâinile adânc înfipte în coapsa unei fete și să-i spun: Nu exist, dar dacă tu nu erai, eu aș fii existat și ăsta e cel mai umilitor lucru posibil. Să exiști într-o lume de monotoni.  







Pielița

        Lâsându-mi bacnota de 10 lei pe casa de marcat, și ascultând mincinoșii ce stăteau la rând în spatele meu, gesticulând doar ducându-și capul în toate direcțiile și făcând cu mâinile ture în interiorul buzunarului... m-am simțit sincer:

-Vreau și eu bombonelele alea ciudat colorate din fundul vitrinei, vă rog frumos!

-Poftim iubita!

-Sunt băiat! Mulțumesc! Ah, restul...

        

         Și acum întrebare de baraj: De ce să nu îți rozi pielițele dacă până și ele se roagă de tine să le rozi? Îți ies surprinzător prin piele, în cele mai neașteptate momente ale zilei sau ale nopții: când ești mort de beat, mort de drogat, când te uiți la TV, când mergi spre diferite stații, când aștepți în acele stații zeci de minute autobuzul, când aștepți ca autobuzul să-și deschidă ușile, când aștepți să coboare toate persoanele, când aștepți să urce toți boșorogii, când nu poți să urci fiindcă e coadă la compostorul de bilete, când îi înjuri și-ți bagi pula în ea de zi... atunci nu e bine să le rozi. 


        

duminică, 29 august 2010

Seara târziu.

         


            Respirația ei pe umărul meu stâng, înclinat spre a o săruta... fiorii ce adesea îmi schimbau triologia minții, răspunsul la întrebarea nerostită, apa ce picura pe nisipul de abia așternut. pătura ce ne învelește ascunde gemete cu jumătate de gura spuse. mâinile în continuare se joacă în jurul buricului... ochii sunt închiși deja? toatea astea fac parte din tine? 




 Există oare visul perfect? 

vineri, 27 august 2010

Veselia panică

         


 Unii oameni se cred geologi. Alții colecționari. Eu nu mă cred nici măcar om. 



                                   Din 7 în 7 ani este purificat zâmbetul unui om, ales aleator. Astăzi a venit rândul lui Page (se citește: Peigi, cu accent pe primele 3 litere) . Page nu are sex. Adesea vorbim despre el ca și când ar fi o femeie. Fiindcă sună sexy o tipă Page îmbrăcată în costum de baie care să nu-i cuprindă fundul și sânii. (așa chiar sună sexy, dar ea, din câte îmi aduc eu aminte, are sânii mici). Noțiunea de bază la care apelează în fiecare zi de viață este următoarea: ca să dăm de izvor nu trebuie să săpăm în sute de locuri ci doar să scobim un pic pământul.

            Acesta a fost profilul Page. Eu o iubesc. 

            Page nu e nebună și nici creatorul ei nu e. Așa cum spunea și Caragiale, simt enorm și văd monstruos... ar fi sinucidere curată în tot universul meu de etichete colorate să-l cred. În fond, asta a fost o exprimare absurdă a unor cuvinte cu înțeles neînțeles. Las postul Europa Fm să-mi gâjâie în continuare creierii. 




vineri, 20 august 2010

Nu există destin




         Mă ridic din prezent și mă împiedic. mereu am crezut despre mine că eu gândesc triunghiular și-n același timp voi ajunge de plictiseală să număr treptele spre iad. îmbrățișând nimicul cu o valiză deschisă. 


să-ți spun ceva:



- nu există scurtături spre fericire.



Acum mă crezi? 



sâmbătă, 14 august 2010

hey tu...


Ți-am furat poza asta din separeul verilor petrecute cu mine. Unde gâtul îți e încordat gata de o altă ceartă. Mâna-și acoperă ochii. Mâna vede, are ochi și nas. iar pe față-ți tresar decât buzele și coșii. Urechile n-aud. Ele simt vibrațiile șoaptei mele. Șoapta mea e departe. și urlă. da, soapta-mi urlă. și nimeni nu știe asta. nimeni nu știe nimic, Patri. 




miercuri, 4 august 2010

Sunt nemuritor



Să stingem lumânările

cu un cerceaf împăturit

apoi să-l lăsam să ardă

și asta va demonstra

cât de mult ne-am iubit.


să aruncăm cheile

într-un ocean de sânge

și să numărăm peștii ce vin

la mâncarea de oțel,

noi sus cocoțați pe un pod,

eu... lângă o fată care plânge.


vezi că-ți fur sângele

și ți-l prind cu o agrafă

de ceașca mea, de cafea.


derulează-mi filmul în sunete profunde

și mestecă-mi trupul ca pe-un roz dulce,

savarin.


stropește-mi inima cu ceară

și leagă-mi mâinele de ale tale

dar leagă-le într-un tren...

să plecăm departe...

Moartea mea nu are scăpare.

cât de mult mi-ar place să te iubesc în continuare.


Vreau să-mi

iubești apusul

ploaia

și răsăritul.

Vreau să știi că-ți voi da căldură

siguranță

și putere.

Vreau să mănânci în absența mea

prăjiturile care nu-mi plăceau mie.

Vreau să mă desenezi așa

cum vroiai tu să fiu.

Vreau să nu

mă uiți.


Vreau să râzi.




știu că e poza ta preferată:

te iubesc de 1 an.


Mi-am lăsat părul mare ca să nu mă vadă nimeni când plâng.