Ea e oglinda mea. oglinda aia din colț în care mă văd numai așa cum vreau eu să fiu. aici, aici e lampa lângă care scriu. scriu cu stiloul Patriciei. a Patriciei cea mofturoasă care-mi spune mereu că scriu urât. urât sunt eu. eu sunt Mihai. iar Mihai stă în pat. într-un pat în care se gândește. gândește că îi e dor de ochii ăia, mari și verzi. pentru ea verdele înseamnă totul. iar pentru mine totul înseamnă ea (inclusiv verdele, pe care nu-l suportam dar care a început să-mi placă). asta nu-i o scrisoare, dacă era scrisoare se înțelegea ceva. asta e așa, ceva scris, și am scris-o când am fost dus de valurile de alcool.
și nici nu știu ce îmi plac, dar mie? Mie...
Îmi place multe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu